Post on 06-Jul-2018
8/18/2019 28 Marian Zaharia
1/12
8/18/2019 28 Marian Zaharia
2/12
Analele Universităţ ii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 4/2010
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Economy Series, Issue 4/2010
289
Românei în noua ordine economică mondial ă au fost determinate de o serie de evenimenteeconomice şi politice care au avut un impactmajor asupra politicilor economice.
Analiza politicii comerciale şi a
consecinţelor acesteia asupra poziţieiRomâniei la nivel regional şi internaţionaltrebuie să ţină cont de mai mul ţi factorideterminanţi care pot avea o anumită influenţă în dezvoltarea economic ă dinRomânia.
La nivel regional, comer ţul exteriorRomânia a înregistrat o creştere aschimburilor comerciale cu statele membreale Uniunii Europene. În timp, UniuneaEuropeană a devenit principalul partener
comercial din România (70% din comertulexterior total), cele mai importante ţări partenere fiind Franţa, Germania şi Italia. Unalt partener important este grupul format dinElveţia, Islanda, Lichtenstein şi Norvegia(European Free Trade Agreement – EFTA).
Gradul relativ ridicat al deschideriieconomice nu este neapărat un indicator pozitiv al schimburilor comerciale româneşti,deoarece România exportă o mare parte din bunuri cu un grad tehnologic scăzut (produsemetalurgice, confecţii, mobilă şi produseagro-alimentare).
Aderarea României la UniuneaEuropeană a implicat o serie de schimb ărieconomice şi politice cerute de adoptarea tarifextern comun care a diminuat sistemul de protejarea consumului producţiei naţionale şi,de asemenea, a afectat schimburilecomerciale cu statele non-membre aleUniunii Europene.
Criza economică a afectat progresiv Româniaîncepând cu sfâr şitul anului 2008 şicontinuând în 2009 şi 2010.
2. Evoluţia comerţului internaţional cubunuri al României în perioada 2006-2010 Între iunie 2006 şi iunie 2008comer ţul exterior românesc a trecut de la ocreştere faţă de recesiune.2.1. Evoluţia exporturilor FOB
În perioada analizată evolu ţia
exporturilor FOB a fost destul de sinuoasă.
trade. The place and role of Romania in thenew global economic order were established by several economic and political events thathave had a major impact upon economic policies.
The analysis of commercial policyand its consequences upon Romania’s position at regional and international levelmust take into account several determinantswhich may have some influence inRomania’s economic development.
At regional level, the Romania’sforeign trade registered a growth ofcommercial exchanges with the memberstates of European Union. In time, theEuropean Union has become the main
commercial partner of Romania (70% oftotal foreign trade), the most important partner countries being France, Germanyand Italy. Another important partner is thegroup formed by Switzerland, Island,Lichtenstein and Norway (European FreeTrade Agreement – EFTA).
The relatively open high degree ofthe economy is not necessary a positiveindicator of Romanian trade becauseRomania exports a great part of goods with alow technological degree (metallurgical products, ready-made clothes, furniture andagro-food products).The Romania’s adhesion to European Unionimplied a series of economic and politicalchanges that requested the adoption of theexternal common tariff which diminish thecustom protection of national productionand also in commercial exchanges with thenon-member states of European Union.
The economic crisis has affected progressively Romania beginning with theend of the 2008 year and continuing in2009. In the second trimester of the 2010year it was a low economic growth but the perspectives are gloomy.
2. The evolution of Romanianmerchandise foreign trade from 2006 to2010
8/18/2019 28 Marian Zaharia
3/12
Analele Universităţ ii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 4/2010
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Economy Series, Issue 4/2010
290
1076923.10 _ 2010 _ 2006 _ −⋅= t FOB linetotal
Dacă exporturile EXTRA EU au înregistratvariaţii relativ mici între un minim de 432,5milioane euro în ianuarie 2009 şi un maximde 953,7 milioane euro în iunie 2008, cu omedie de 709,38 milioane euro şi o abatere
medie pătratică de 118,16, exporturileINTRA EU au oscilat între 1314,8 îndecembrie 2006 şi respectiv 2444,2 în iunie2010, cu o medie de 1830,48 şi o abateremedie pătratică de 269,3.
0
500
1000
15002000
2500
3000
3500
4000
J
u
n
- 0
6
A
u
g
- 0
6
O
c
t - 0
6
D
e
c
- 0
6
F
e
b
- 0
7
A
p
r - 0
7
J
u
n
- 0
7
A
u
g
- 0
7
O
c
t - 0
7
D
e
c
- 0
7
F
e
b
- 0
8
A
p
r - 0
8
J
u
n
- 0
8
A
u
g
- 0
8
O
c
t - 0
8
D
e
c
- 0
8
F
e
b
- 0
9
A
p
r - 0
9
J
u
n
- 0
9
A
u
g
- 0
9
O
c
t - 0
9
D
e
c
- 0
9
F
e
b
- 1
0
A
p
r - 1
0
J
u
n
- 1
0
Exports FOB total INTRA EU EXTRA EU
Poly. (Exports FOB total) Linear (Exports FOB total)
Graficul 1. Exporturile totale FOB ale României în perioada iunie 2006 iunie 2010
Chiar dacă pe ansamblu, în întreaga perioad ă analizată, se înregistrează o cre ştere în jurulunui tren liniar (graficul 1) dat de ecuaţia:
(1)
valoarea lui 1639.02 _ 2010 _ 2006 =line R face ca
aproximarea liniar ă s ă fie totu şinesatisf ăcătoare.O aproximare cât de cât bună este dat ă
de funcţia polinomială:
1311
2834
565 _ 2010 _ 2006 _
105102
1044220885.243
075.010
⋅−⋅
+⋅−+
−+−= −
t
t t t
t t FOB polytotal
(2)
pentru care 4733.02 _ 2010 _ 2006 = poly R .
Between June 2006 and June 2008Romanian foreign trade has gone from arelative growth to recession.2.1. Trends of FOB exports
The evolution of FOB exports in the
period analyzed was quite tortuous. IfEXTRA EU exports have been relativelysmall variations from a minimum of EUR432.5 million in January 2009 to amaximum of EUR 953.7 million in June2008, with an average of EUR 709.38million and a standard deviation of 118.16,the INTRA EU exports have fluctuated between EUR 1314.8 million in December2006 and EUR 2444.2 million in June 2010,with an average of EUR 1830.48 million and
a standard deviation of EUR 269.3 million.
0
500
1000
1500
2000
2500
3000
3500
4000
J
u
n
- 0
6
A
u
g
- 0
6
O
c
t - 0
6
D
e
c
- 0
6
F
e
b
- 0
7
A
p
r - 0
7
J
u
n
- 0
7
A
u
g
- 0
7
O
c
t - 0
7
D
e
c
- 0
7
F
e
b
- 0
8
A
p
r - 0
8
J
u
n
- 0
8
A
u
g
- 0
8
O
c
t - 0
8
D
e
c
- 0
8
F
e
b
- 0
9
A
p
r - 0
9
J
u
n
- 0
9
A
u
g
- 0
9
O
c
t - 0
9
D
e
c
- 0
9
F
e
b
- 1
0
A
p
r - 1
0
J
u
n
- 1
0
Exports FOB total INTRA EU EXTRA EU
Poly. (Exports FOB total) Linear (Exports FOB total)
Chart 1. FOB Romania's total exports during June2006-June 2010
Even if on the whole, throughout the period
under review, there is an evolution around alinear growth (Chart 1) gave the equation:
1076923.10 _ 2010 _ 2006 _ −⋅= t FOB linetotal
(1)The value of 1639.02 _ 2010 _ 2006 =line R makes
the linear approximation unsatisfactory.An approximation somewhat better
is given by the polynomial function:
8/18/2019 28 Marian Zaharia
4/12
Analele Universităţ ii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 4/2010
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Economy Series, Issue 4/2010
291
Analizând evoluţiile reprezentate grafic
în graficul 1 putem distinge trei perioade deevoluţie ale comer ţului internaţional cu bunuri al României între junie 2006 şi iunie
2010. Astfel, intre iunie 2006 şi iulie 2008exporturile FOB au înregistrat o relativă creştere (graficul 2) de la 2280,2 milioaneeuro în iunie 2006, la 3251,8 în iulie 2008.Evoluţia exporturilor FOB, în această perioadă, pote fi destul de bine aproximată printr-un trendul liniar:
4205855.342008 _ 2006 _ −⋅= t FOBtotal
(3)fapt subliniat şi de valoare
6468.02 2008 _ 2006 = R mai mare decât cea
corespunzătoare trendului total FOB pentruîntreaga perioadă analizat ă (ecua ţia 2)
y = 34.55x - 42058
R2 = 0.6468
0
500
1000
1500
2000
2500
3000
3500
J u n - 0 6
A u g - 0 6
O
c t - 0 6
D e c - 0 6
F e b - 0 7
A p r - 0 7
J u n - 0 7
A u g - 0 7
O
c t - 0 7
D e c - 0 7
F e b - 0 8
A p r - 0 8
J u n - 0 8
Exports FOB total Linear (Exports FOB total)
Graficul 2 Evolu ţ ia FOB iunie06-iunie08
1500
2000
2500
3000
3500
J u l - 0
8
S e p - 0 8
N o v - 0
8
J a n - 0 9
M a r - 0
9
M a y - 0 9
J u l - 0
9
S e p - 0 9
N o v - 0
9
Exports FOB total Poly. (Exports FOB total)
Graficul 3 Evolu ţ ia FOB iulie08-noiembrie09
1311
2834
565 _ 2010 _ 2006 _
105102
1044220885.243
075.010
⋅−⋅
+⋅−+
−+−= −
t
t t t
t t FOB polytotal
(2)
for that 4733.02 _ 2010 _ 2006 = poly R .
Analyzing trends plotted in Chart 1we can distinguish three periods of theevolution of international trade of Romania between June 2006 and June 2010. Thus, between June 2006 and July 2008 FOBexports showed a relative increase (Chart 2)from EUR 2280.2 million in June 2006 toEUR 3251.8 million in July 2008. Evolution
of FOB exports in this period can be quitewell approximated by a linear trend:4205855.342008 _ 2006 _ −⋅= t FOBtotal
(3)This is underlined by the higher
value 6468.02 2008 _ 2006 = R than the
corresponding trend for the entire periodunder consideration (Equation 2).
y = 34.55x - 42058
R2 = 0.6468
0
500
1000
1500
2000
2500
3000
3500
J u n - 0 6
A u g - 0 6
O c t - 0 6
D e c - 0 6
F e b - 0 7
A p r - 0 7
J u n - 0 7
A u g - 0 7
O c t - 0 7
D e c - 0 7
F e b - 0 8
A p r - 0 8
J u n - 0 8
Exports FOB total Linear (Exports FOB total)
Chart 2 FOB evolutions Jun-06 to Jun-08
1500
2000
2500
3000
3500
J u l - 0
8
S e p - 0 8
N o v - 0
8
J a n - 0 9
M a r
- 0 9
M a y - 0 9
J u l - 0
9
S e p - 0 9
N o v - 0
9
Exports FOB total Poly. (Exports FOB total)
8/18/2019 28 Marian Zaharia
5/12
Analele Universităţ ii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 4/2010
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Economy Series, Issue 4/2010
292
O a doua perioad ă este iulie 2008decembrie 2009. În această perioad ă se simt puternic efectele crizei economice (graficul4). Exporturile de bunuri ale României, după o cădere semnificativă înregistrat ă în ianuarie
2008 (de la 3245,6 în octombrie 2008 la 1934în decembrie 2008) înregistrează valorifluctuante f ăr ă a mai atinge valorile perioadeianterioare. Către sfâr şitul perioadei seînregistrează o oarecare stabilizare.
Trendul acestei perioade este dat defuncţia polinomială:
6232009 _ 2008 _ 10646211731.1 ⋅−⋅+⋅−= t t FOBtotal
(4)
În fine, ultima perioadă decembrie2009 iunie 2010 este una de creştere (graficul5). După cum se poate observa din graficul4, trendul este liniar:
22163076.1692010 _ −⋅= t FOBtotal
(5)valoarea lui 8915.02 _ 2010 =line R
confirmând aceasta.
y = 169.76x - 221630
R2 = 0.8915
1500
2000
2500
3000
3500
Dec-
09
Jan-
10
Feb-
10
Mar-
10
Apr-10 May-
10
Jun-
10
Exports FOB total Linear (Exports FOB total)
Graficul 4 Evolu ţ ia FOB decembrie 2009-iunie 2010
2.2. Evoluţia importurilor CIFÎn perioada iunie 2006 iunie 2010,
importurile CIF au avut, în ansamblu, oevoluţie relativ similar ă celei înregistrate deexporturile FOB (graficul 5). ImporturileEXTRA EU au înregistrat o evoluţie oarecumdiferită în perioada septembrie-decembrie
Chart 3 FOB evolutions Jul-08 to Nov-09
A second period is from July 2008to December 2009. During this period, arefeeling the strong effects of economic crisis
(Chart 3). Exports of goods in Romania,after a significant drop registered in January2008 (from EUR 3245.6 million in October2008 to EUR 1934 mullion in December2008) are record fluctuating values, butwithout reach to the values of previous period. Towards the end of this period thereis certain stability.
The trend of this period is given bythe polynomial function:
232009 _ 2008 _ 10646211731.1 ⋅−⋅+⋅−= t t FOBtotal
(4)Finally, the last period from December 2009to June 2010 is a growth one (Chart 4). Ascan be seen from Chart 4 we have a lineartrend:
22163076.1692010 _ −⋅= t FOBtotal (5)
The value of 8915.02 _ 2010 =line R confirms this
assumption.
y = 169.76x - 221630
R2 = 0.8915
1500
2000
2500
3000
3500
Dec-
09
Jan-
10
Feb-
10
Mar-
10
Apr-10 May-
10
Jun-
10
Exports FOB total Linear (Exports FOB total)
Chart 4 FOB evolutions Dec-09 to June-10
2.1. Trends of CIF importsBetween June 2006 and June 2010
CIF imports were, overall, a relativelysimilar to the FOB exports (figure 5).EXTRA EU imports showed a somewhat
different trend in the period September to
8/18/2019 28 Marian Zaharia
6/12
Analele Universităţ ii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 4/2010
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Economy Series, Issue 4/2010
293
2008 înregistrând scăderi semnificativemenţinându-se la valori sub 1000 milioaneeuro din decembrie 2008 până în februarie2010. Importurile INTRA EU au oscilat întreun maxim de 3713 milioane euro în ianuarie
2008 şi un minim de 1902,8 în ianuarie 2009,cu o medie de 2784,92 şi o abatere medie pătratică de 469,53.
0
1000
2000
3000
4000
5000
6000
J u
l - 0
6
S
e
p
- 0
6
N
o
v
- 0
6
J
a
n
- 0
7
M
a
r - 0
7
M
a
y
- 0
7
J u
l - 0
7
S
e
p
- 0
7
N
o
v
- 0
7
J
a
n
- 0
8
M
a
r - 0
8
M
a
y
- 0
8
J u
l - 0
8
S
e
p
- 0
8
N
o
v
- 0
8
J
a
n
- 0
9
M
a
r - 0
9
M
a
y
- 0
9
J u
l - 0
9
S
e
p
- 0
9
N
o
v
- 0
9
J
a
n
- 1
0
M
a
r - 1
0
M
a
y
- 1
0
Im port s CIF tot al INTRA EU E XTR A E U P ol y. (Im po rt s CIF tot al )
Graficul 5 Importul total al României în perioada
iunie 2006-iunie 2010
Şi în cazul importurilor CIF se potvedea cele trei perioade de evoluţie prezentate şi analizate în subcapitolul
anterior.Pe ansamblu, evoluţia importurilor
CIF, poate fi descrisă prin func ţia polinomială:
264.00049.0310 565 _ 2010 _ 2006 _ −+−= − t t CIF polytotal
(6)care prin valoarea lui
6095.02 2010 _ 2006 _ =CIF R putem considera că
ofer ă un model acceptabil pentru trendulintregii perioade analizate
2.3. Evoluţia deficitului FOB/CIFAnalizând evoluţia deficitului
FOB/CIF în perioada iunie 2006 iunie 2010(graficul 6) observăm că acesta are o evolu ţie“în oglidă” în comparaţie cu evoluţiaexporturilor FOB şi a importurilor CIF.
December 2008 with significant decreasesand maintaining the values below one billion euros from December 2008 toFebruary 2010. INTRA EU imports havefluctuated between a maximum of EUR
3.713 billion in January 2008 and a low ofEUR1.9028 billion in January 2009, with anaverage of EUR 2784.92 million and astandard deviation of EUR 469.53 million.
0
1000
2000
3000
4000
5000
6000
J u
l - 0
6
S
e
p
- 0
6
N
o
v - 0
6
J a
n
- 0
7
M
a
r - 0
7
M
a
y - 0
7
J u
l - 0
7
S
e
p
- 0
7
N
o
v - 0
7
J a
n
- 0
8
M
a
r - 0
8
M
a
y - 0
8
J u
l - 0
8
S
e
p
- 0
8
N
o
v - 0
8
J a
n
- 0
9
M
a
r - 0
9
M
a
y - 0
9
J u
l - 0
9
S
e
p
- 0
9
N
o
v - 0
9
J a
n
- 1
0
M
a
r - 1
0
M
a
y - 1
0
Im po rt s CIF to tal I NTRA EU E XTRA EU P ol y. (Im po rt s CIF to tal )
Chart 5 CIF Romania's total imports during June2006-June 2010
The CIF imports also, we can see thethree periods of evolution as are presentedand analyzed in the previous section.
Overall, the evolution of importsCIF, can be described by the polynomialfunction:
26.00049.0310 565 _ 2010 _ 2006 _ −+−= − t t CIF polytotal
(6)
Considering the value of6095.02 2010 _ 2006 _ =CIF R , we can consider that
the function 6 is an acceptable model for theentire period analyzed trend.
2.1. Trends of FOB/CIF deficit Analyzing the evolution of deficit
FOB / CIF during June 2006-June 2009(Chart 6) we observe that it is an evolution"in mirror" compared with evolution of FOBexports and CIF imports.
8/18/2019 28 Marian Zaharia
7/12
Analele Universităţ ii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 4/2010
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Economy Series, Issue 4/2010
294
-3000
-2500
-2000
-1500
-1000
-500
0 J
u
n
- 0
6
A
u
g
- 0
6
O
c
t - 0
6
D
e
c
- 0
6
F
e
b
- 0
7
A
p
r - 0
7
J
u
n
- 0
7
A
u
g
- 0
7
O
c
t - 0
7
D
e
c
- 0
7
F
e
b
- 0
8
A
p
r - 0
8
J
u
n
- 0
8
A
u
g
- 0
8
O
c
t - 0
8
D
e
c
- 0
8
F
e
b
- 0
9
A
p
r - 0
9
J
u
n
- 0
9
A
u
g
- 0
9
O
c
t - 0
9
D
e
c
- 0
9
F
e
b
- 1
0
A
p
r - 1
0
J
u
n
- 1
0
FOB /CIF tot al INTRA EU E XTRA EU P ol y. (FOB /CIF tot al)
Graficul 6 Evolu ţ ia deficitului FOB/CIF în perioadaiunie 2006 iunie 2010
Astfel, dacă atât importurile cât şi exporturilede bunuri înregistrează valori maxime în perioada premergătoare crizei economice(953,7 milioane euro în iunie 2008 în cazulexporturilor, respectiv 3713 milioane euro înianuarie 2008 în cazul importurilor)determinând un deficit maxim de 2458,1milioane euro în septembrie 2008, după declanşarea crizei economice deficitulFOB/CIF se diminuează semnificativ,ajungând în ianuarie 2010 la 453 milioane
euro.Modelul matematic al evoluţiei
deficitului FOB/CIF este dat de funcţia polinomială:
141129364
5652010 _ 2006 _
10105101072.608
1872.0102/
+⋅−+−+
−⋅= −
t t t t
t t CIF FOB deficit
(7)
care ofer ă o aproximare bun ă
( 7498,02 / =CIF FOB R ) a trendului deficitului în perioada analizată.
Reducerea deficitului FOB/CIF în perioada ianuarie 2009 iunie 2010 nu s-adatorat revigor ării exportului (caretraversează o perioad ă de declin) ci reduceriimult mai accentuate a importurilor în această perioadă
3. Analiza corelaţiilor dintre comerţul
internaţional cu bunuri şi rata de schimb
-3000
-2500
-2000
-1500
-1000
-500
0 J u n - 0 6
A u g - 0 6
O
c t - 0 6
D e c - 0 6
F e b - 0 7
A p r - 0 7
J u n - 0 7
A u g - 0 7
O
c t - 0 7
D e c - 0 7
F e b - 0 8
A p r - 0 8
J u n - 0 8
A u g - 0 8
O
c t - 0 8
D e c - 0 8
FOB/CIF total INTRA EU EXTRA EU
Chart 6 FOB/CIF deficit during June 2006-June2010
Thus, if both imports and exports of goodsrecorded maximum values in pre-crisis period (EUR 953.7 million in June 2008 forFOB exports, respectively EUR 3.713million in January 2008, for CIF imports),resulting in a maximum deficit of EUR 2458, 1 million in September 2008, during theeconomic crisis, deficit FOB / CIF reducessignificantly, reaching in January 2010 toEUR 453 million.
The mathematical model of deficitFOB / CIF evolution is given by the polynomial function:
141129364
5652010 _ 2006 _
10105101072.608
1872.0102/
+⋅−+−+
−⋅= −
t t t t
t t CIF FOB deficit
(7)
This provides a good approximation( 7498,02 / =CIF FOB R ) the trend of the FOB /
CIF deficit during analized period.Reducing the deficit FOB / CIFduring January 2009 to June 2010 was notdue to export revival (which is undergoing a period of decline) but more pronouncedreduction in imports during this period
3. Analysis of correlations betweenRomanian merchandise foreign trade andexchange rate RON / EUR for the periodJune 2006 - June 2010
Evolution of the average monthly
8/18/2019 28 Marian Zaharia
8/12
Analele Universităţ ii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 4/2010
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Economy Series, Issue 4/2010
295
leu/euro în perioada iunie 2006 iunie 2010Evoluţia ratei medii lunare de schimb
leu/euro în perioada iunie 2006 iunie 2010este prezentată în graficul 7.
3.00
3.20
3.40
3.60
3.80
4.00
4.20
4.40
J
u
n
- 0
6
A
u
g
- 0
6
O
c
t - 0
6
D
e
c
- 0
6
F
e
b
- 0
7
A
p
r - 0
7
J
u
n
- 0
7
A
u
g
- 0
7
O
c
t - 0
7
D
e
c
- 0
7
F
e
b
- 0
8
A
p
r - 0
8
J
u
n
- 0
8
A
u
g
- 0
8
O
c
t - 0
8
D
e
c
- 0
8
F
e
b
- 0
9
A
p
r - 0
9
J
u
n
- 0
9
A
u
g
- 0
9
O
c
t - 0
9
D
e
c
- 0
9
F
e
b
- 1
0
A
p
r - 1
0
J
u
n
- 1
0
LEU /EURO
Graficul 7 Evolu ţ ia ratei medii lunare de schimb leu/euro în perioada iunie 2006 iunie 2010
După cum se poate observa, acesta aevoluat în perioada analizată între valoareaminimă de 3.13 lei/euro în iulie 2007 şi unmaxim de 4.2396 lei/euro, în iulie 2010. Desubliniat că, începând cu ianuarie 2009, cânda ajuns la 4.2327 lei/eura, aceasta nu a maiscăzut sub 4 lei/euro.
3.1.
Analiza corelaţiei dintre exporturileFOB şi rata de schimb leu/euroPentru analiza corelaţiei dintre
exporturile totale FOB şi rata de schimbmedie lunar ă leu/euro s-a pornit de la seriilede date a lunare ale celor doi indicatori din perioada iunie 2006 iunie 2010. Determinândcorelaţia dintre aceştia s-au obţinut datele prezentate în tabelul 1.
Tabelul 1 Corela ţ ia dintre exporturile FOB şi rata de
schimb medie lunar ă leu/euro LEU
/EURO
Exports FOB
total
LEU /EURO 1
Exports FOB total 0.266405 1
Valoarea coeficientului de corelaţieeste mult prea mică. De altfel utilizând încontinuare testul F (Fisher) a rezultat că aceta nu este semnificativ statistic(F=0.656219 ceea ce corespunde unui
rate RON / EUR exchange between June2006 and June 2010 is shown in Chart 7.
3.00
3.20
3.40
3.60
3.80
4.00
4.20
4.40
J
u
n
- 0
6
A
u
g
- 0
6
O
c
t - 0
6
D
e
c
- 0
6
F
e
b
- 0
7
A
p
r - 0
7
J
u
n
- 0
7
A
u
g
- 0
7
O
c
t - 0
7
D
e
c
- 0
7
F
e
b
- 0
8
A
p
r - 0
8
J
u
n
- 0
8
A
u
g
- 0
8
O
c
t - 0
8
D
e
c
- 0
8
F
e
b
- 0
9
A
p
r - 0
9
J
u
n
- 0
9
A
u
g
- 0
9
O
c
t - 0
9
D
e
c
- 0
9
F
e
b
- 1
0
A
p
r - 1
0
J
u
n
- 1
0
RON /EUR
Chart 7 Average monthly rates RON / EUR for the period June 2006 - June 2010
As you can see, it has evolved during theanalyzed period between the minimum valueof 3.13 RON/EUR in July 2007 and amaximum of 4.2396 RON/EUR, in July2010. Notice that, from January 2009 whenhe reached 4.2327 RON/EUR, the averagemonthly rate RON / EUR did not fell below4 lei / euro.3.1. The analysis of the correlationbetween FOB exports and monthly
average exchange rate RON / EURTo analyze the correlation betweentotal exports FOB and the monthly averagerate RON / EUR we started from themonthly data series of the two indicators between June 2006 and June 2010. Bydetermining the correlation between themwe have obtained the data presented inTable 1.
Table 1 Correlation between Exports FOB total and
monthly average rate RON /EUR RON
/EURO Exports FOB
total
monthly averagerate RON /EUR 1
Exports FOB total 0.266405 1
The correlation coefficient value istoo low. Furthermore, still using F-test(Fisher), results that it is not statisticallysignificant (F = 0.656219 which corresponds
to42198.0= F ceSignifican
, which is much
8/18/2019 28 Marian Zaharia
9/12
Analele Universităţ ii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 4/2010
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Economy Series, Issue 4/2010
296
42198.0= F ceSignifican mult mai mare decât pragul de semnificaţie 05.0=α ).
Putem concluziona că, în perioadaanalizată, rata de schimb leu/euro nu ainfluenţat semnificativ evoluţia exporturilor
FOB.
3.2. Analiza corelaţiei dintre importurileCIF şi rata de schimb leu/euro
Pornind de la seriile de date privindimporturile CIF şi respectiv cursul leu/euro pentru perioada analizată s-a determinatcorelaţia dintre aceştia (tabelul 2).
Tabelul 2 Corela ţ ia dintre importurile CIF şirata de schimb medie lunar ă leu/euro
LEU /EURO Imports CIF
total
LEU /EURO 1Imports CIFtota -0.541610491 1
După cum se poate observa, de şi nu prea puternică, există o corela ţie inversă întrecei doi indicatori. Continuând analiza s-auobţinut datele prezentate în tabelul 3.
Tabelul 3 Analiza c orela ţ iei dintre importurile CIF şirata de schimb medie lunar ă leu/euro
ANOVA
df SS MS F
Signi ficance F
Regr ession 1.00
7108293.67
7108293.
6719.51
5.85E-05
Residual 47.00
17123815.9
6
364336.5
1
Total 48.00
24232109.6
3
Coefficients
Stand ard
Error t Stat
P-val
ue
Lower
95%
Upper
95%
ntercept 7860.39
892.01 8.81
1.61E-11
6065.91
9654.88
LEU/EURO
-1041.05
235.69 -4.42
5.85E-05
-1515
.19
-566.
90
Analizând datele din tabelul 3
observăm că între totalul importurilor CIF şi
higher that threshold ofsignificance 05.0=α ).
We conclude that in the period underreview, the exchange rate RON / EUR didnot significantly influence the development
of FOB exports.
3.2. The analysis of the correlationbetween CIF imports and monthlyaverage exchange rate RON / EURStarting from the series of data on CIFimports and monthly average exchange rateRON / EUR for the period under review wehave determined, in Table 2, the correlation between them.
Table 2 Correlation between Imports CIFtotal and monthly average rate RON /EUR
RON /EURO Imports CIF
total
RON /EUR 1Imports CIFtotal -0.541610491 1
As is apparent, though not toostrong, there is an inverse correlation between the two indicators. Continuing dataanalysis, we have obtained results which are
presented in Table 3.
To 3 ANOVA results of correlation between ImportsCIF total and monthly average rate RON /EUR
ANOVA
df SS MS F
Signi fican
ce F
Regr ession 1.00
7108293.67
7108293.
6719.51
5.85E-05
Resi
dual 47.00
17123815.9
6
364336.5
1
Total 48.00
24232109.6
3
Coefficients
Stand ard
Error t Stat
P-val
ue
Lower
95%
Upper
95%
Inter cept
7860.39
892.01 8.81
1.61E-11
6065.91
9654.88
LEU/EURO
-1041.0
5235.6
9 -4.42
5.85E-05
-1515
.19
-566.
90
8/18/2019 28 Marian Zaharia
10/12
Analele Universităţ ii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 4/2010
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Economy Series, Issue 4/2010
297
cursul de schimb există o dependen ţă liniar ă ( 0000585.01085.5 5 =⋅= − F ceSignifican multmai mic decât pragul de semnificaţie
05.0=α ), modelul fiind valid.De asemenea, ambii coeficienţi sunt
semnificativi statistic deoarece pentru ambiivalorile P-value sunt mult mai mici decât pragul de semnificaţie 05.0=α .Modelul este:
39.7860
05.1041 /2010 _ 2006 _ +⋅−= EUR LEU total RATACIF
(8)
y = -1041x + 7860.4
2000
2500
3000
3500
4000
4500
5000
5500
6000
3.00 3.50 4.00 4.50LEI /EURO
I m
o r t s C
I F t
o t a l
Imports CIF total Predicted Imports CIF total Linear (Imports CIF total)
Graficul 8 Ecua ţ ia de regresie a importuriletotale CIFîn func ţ ie de rata de schimb medie lunar ă leu/euro
În aceste condiţii se poate concluzionacă la o sc ădere cu 0,1 lei a cursului deschimb, importurile CIF vor înregistra ocreştere cuprinsă între 56,69 şi 151,519milioane euro, sensul modificării fiind invers(graficul 8) datorită semnului negativ alindicatorului marginal (importurile CIFmarginale în raport cu rata de schimbleu/euro).
4.Conclusions Perspectivele de dezvoltare
economică a României sunt legate detendinţele Uniunii Europene referitoare lacomer ţul interior şi exterior. În cazul în careinvestiţiile str ăine directe nu vor creşte în2011, România nu va putea să treac ă crizaactuală şi va deveni o piaţă pentru ţările UE şiChina.
Limitele impuse de tariful vamal
comun cu privire la alte ţări va reduce
Analyzing the data in Table 3 we seethat between the total CIF imports and theexchange rate is a linear relationship( 0000585.01085.5 5 =⋅= − F ceSignifican ismuch smaller than the threshold of
significance 05.0=α ), and the model isvalid.
Also, since both coefficients arestatistically because the significant P-valuefor both coefficients is much lower than thethreshold of significance.The model is:
39.7860
05.1041 /2010 _ 2006 _ +⋅−= EUR RON total RATACIF
(8)
y = -1041x + 7860.4
2000
25003000
3500
4000
4500
5000
5500
6000
3.00 3.50 4.00 4.50RON /EUR
I m
o r t s C
I F t
o t a l
Impor ts CIF to ta l Predicted Impor ts CIF to ta l L inea r (Impor ts CIF to ta l)
Chart 8 Regression equation of Imports CIF total, function of monthly average exchange rate RON
/EUR
In these circumstances, it can beconcluded that a decrease of 0.1 RON/EURexchange rate, imports CIF will have anincrease between EUR 56.69 million andEUR 151.519 million. That meaning changeis reversed (Chart 8) due to the negative signof marginal indicator (marginal imports CIFrelative to exchange rate RON / EUR).
4.Conclusions The perspectives of Romania’s economic
development are linked to European Uniontrends referring to domestic and foreign
trade. If the foreign direct investment will
8/18/2019 28 Marian Zaharia
11/12
Analele Universităţ ii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 4/2010
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Economy Series, Issue 4/2010
298
independenţa România în schimburilecomerciale internaţionale. Pe de altă parte,accesul facil al produselor româneşti pe piaţaeuropeană reprezint ă o oportunitate pentrucompaniile româneşti în vederea creşterii
competitivităţii lor, atât la nivel regional şiinternaţional.
Bibliografie1. Gogonea, R.M , Zaharia M., IonescuS.A, “ Econometric Models Applied in Studyof Unemployment Rate Evolution in
Romania”, in Recent Advances in FuzzySystems, Proceedings of the 10th WSEASInternational Conference on Fuzzy Systems , p.116-121, Prague, Czech Republic, 2009
2.
Radulescu, I.G., “Comert international ”,second edition, Renaissance PublishingHouse, Bucharest, 20093. Radulescu, I.G., “Competitive strategiesin international trade. Strategies of
glocalization”, the 14th IBIMA Conferenceon Global Business Transformation throughInnovation and Knowledge Management,June 2010, Istanbul 4. Radulescu, I.G., Alexandru, G.,“ Advanced Theories in International Trade”,Metalurgia International Review, specialissue no. 8/20095. Zaharia M., Oprea C, Gogonea R.M.,“ Econometric Analyses of the IndustrialTechnical High Education in Romania”, Annals of the Oradea University. Fascicle ofManagement and Technological Engineering,vol. IX (XIX), 2010, pg.4293-4201 EdituraUniversitatii din Oradea 2010,6. Zaharia M, Gogonea R.M,
“ Econometrie. Elemente fundamentale”, Editura Universitara,Bucharest, 20097. Zaharia M., Dusmanescu D., GogoneaR.M, and Oprea C., “Statistical Measurementof Communication Impact on Population
Consumption in Romania”, in CreatingGlobal Economies through Innovation andKnowledge Management Theory & PracticeProceedings of The 12th IBIMA Conference, pg.1632-1637, Kuala Lumpur, June 2009
not rise in 2011, Romania will not be able to pass the actual crisis and will become amarketplace for the EU countries and China.
The limits imposed by the commoncustom tariff with respect to other countries
will reduce the Romania’s independence ininternational commercial exchanges. On theother hand, the easy access of Romanian products to European market represents anopportunity for Romanian companies toincrease their competitiveness on bothregional and international level.
References1. Gogonea, R.M , Zaharia M., Ionescu S.A,“ Econometric Models Applied in Study ofUnemployment Rate Evolution in Romania”,in Recent Advances in Fuzzy Systems,Proceedings of the 10th WSEASInternational Conference on Fuzzy Systems , p.116-121, Prague, Czech Republic, 20092. Radulescu, I.G., “Comert international ”,second edition, Renaissance PublishingHouse, Bucharest, 20093. Radulescu, I.G., “Competitive strategiesin international trade. Strategies of
glocalization”, the 14th IBIMA Conferenceon Global Business Transformation throughInnovation and Knowledge Management,June 2010, Istanbul 4. Radulescu, I.G., Alexandru, G.,“ Advanced Theories in InternationalTrade”, Metalurgia International Review,special issue no. 8/20095. Zaharia M., Oprea C, Gogonea R.M.,“ Econometric Analyses of the IndustrialTechnical High Education in Romania”,
Annals of the Oradea University. Fascicle ofManagement and TechnologicalEngineering, vol. IX (XIX), 2010, pg.4293-4201 Editura Universitatii din Oradea 2010,6. Zaharia M, Gogonea R.M,“ Econometrie. Elemente
fundamentale”, EdituraUniversitara, Bucharest, 20097. Zaharia M., Dusmanescu D.,Gogonea R.M, and Oprea C., “Statistical
Measurement of Communication Impact on
8/18/2019 28 Marian Zaharia
12/12