TEHNOLOGIA PROTEZEI PARTIALE

ACRILICEEDENTATIA PARTIALA

CURS 1

EDENTAŢIA PARŢIALĂDefiniţie:• Edentaţia parţială reprezintă situatia clinica frecvent întâlnită la pacienţii adulti, după

vârsta de 40 ani, iar solicitarea tratamentului este frecventă între 40-50 ani la femei şi 50-60 ani la barbati. Starea de edentaţie poate apare din copilarie, la nivelul molarului de 6 ani, care este considerat un dinte temporar, iar cariile aparute sunt lasate netratate în ideea schimbarii dintelui.

Lipsa molarului de minte este considerata edentaţie numai în cazul în care acestia au erupt şi au fost extraşi.

In evolutia sa, edentaţia parţiala trece din stadiul de edentaţie parţiala redusa (1-4 dinţi, protezare prin punti dentare), la edentaţie parţiala întinsă protezata prin proteze mobilizabile. In cazul în care există 1-2 dinţi prezenti avem de –a face cu o edentaţie subtotala, premergatoare edentaţiei totale.

Edentaţia parţială incepe cu extractia oricarui dinte din cei 32 dinţi existenti, dar statistica arata o frecventa a dinţilor pierduti în următoarea ordine: molarul 1, premolarii, molarul 3, incisivii superiori, incisivii inferiori. Caninii şi molarii secunzi sunt dinţi care se pierd ultimii.

In momentul extractiei, fie şi a unui dinte, se instaleaza starea de edentaţie caracterizata prin intreruperea continuitatii arcadelor dentare, iar spatiul edentat este numit breşa edentata. Prin disparitia punctelor de contact intre dinţi, blocul functional reprezentat de arcadele dentare se rupe, iar dinţii vecini şi antagonisti migreaza spre spatiul edentat, determinind aparitia disfunctiei ocluzale. La nivelul dinţilor migrati apar modificări parodontale, spatiul alveolo –dentar se largeste, formindu-se pungi gingivale parodontale.

CURS 1

Cauzele edentaţiei parţiale

1. Dobândite : sunt acele afectiuni ale aparatului dento-maxilar care fac necesara extractia dinţilor care nu mai pot fi salvati :

• caria şi complicatiile ei; • parodontopatiile; • disfuncţia ocluzală;• etiologie mixtă carie-parodontopatie;• abraziuni exagerate ;• traumatisme care produc fracturarea dintelui ;• traumatisme care produc fracturări ale maxilarelor; • tumori benigne şi maligne ; • migrări dentare exagerate; • tratamente stomatologice incorecte; • neglijenţa pacienţilor faţă de tratament.

2. Congenitale : • anodonţia parţială • dinţii incluşi.

Complicaţiile edentaţiei parţiale

Depind de numărul, extinderea şi topografia breşelor edentate, de reactivitatea organismului, de vechimea edentaţiei.

Clasificarea lor este următoarea : Tulburări funcţionale masticatorii : apar când se pierd dinţii din regiunea laterală. Prin pierderea molarilor dispare 3/4 din suprafaţa activă de masticaţie, ceea ce duce la scăderea eficienţei de triturare a alimentelor, atât cantitativ cât şi calitativ. Apare o concentrare a forţelor de masticaţie asupra dinţilor restanţi, această suprasolicitare fiind cauza apariţiei modificărilor patologice la nivelul lor. Tulburări funcţionale fizionomice: apar în cazul pierderii dinţilor frontali sau ca o complicaţie a edentaţiei parţiale, cum ar fi:

Migrări orizontale cu apariţia tremelor şi diastemelor; Vestibularizări ale dinţilor frontali; Abraziuni exagerate ale dinţilor frontali; Reducerea dimensiunii verticale de intercuspidare maximă;

Tulburări funcţionale fonetice: funcţia fonetică este mai puţin afectată, producându-se o adaptare rapidă la condiţiile de edentaţie. Tulburările fonetice sunt accentuate în cazul lipsei întregului grup frontal superior. Pierderea dinţilor frontali inferiori produc tulburarea fonaţiei prin modificarea culoarului coloanei de aer.

Edentaţia parţială netratată, pe lângă tulburările mai sus menţionate, poate produce şi manifestări la nivelul dinţilor restanţi, a crestelor edentate, a ATM-ului, a musculaturii, de comportament.

Edentaţia parţială poate prezenta un număr foarte mare de variante, mergând de la lipsa unui dinte până la pierderea a 15 dinţi de pe arcadă.

Indicaţiile protezei parţiale mobilizabile pot fi grupate în:

• Situaţii clinice specifice tratamentului cu proteze adjuncte

• Situaţii clinice care exclud tratamentul prin punţi

1. Manifestări dentare in edentatia partialaConsecinţele apariţiei breşei edentate pot fi schimbările de poziţie ale dinţilor

restanţi (migrările):a. Migrări orizontale:

• dinţii limitanţi breşei tind să înlocuiască spaţiul edentat. Se traduc prin: mezializări, distalizări, rotaţii, vestibularizări, oralizări. Migrarea orizontală se poate face prin translaţie totală a dintelui sau prin înclinare (frecvent la mandibulă). Migrările orizontale se produc atât în sens mezial, cât şi distal, cele meziale (meziogresiunile) fiind mai ample şi mai numeroase decât cele distale (distogresiunile). Dinţii situaţi înapoia premolarului II, deci molarii, întotdeauna se mezializează, iar dinţii situaţi înaintea premolarului II se distalizează sau se mezializează după locul pe care îl ocupă faţă de linia mediană. Migrările orizontale se produc diferit la maxilar şi la mandibulă. La maxilar au o viteză şi o amplitudine mult mai mare datorită structurii spongioase a osului care opune o rezistenţă mai mică tendinţei de deplasare, în timp ce la mandibulă se produc mai lent datorită structurii compacte a osului.

Schema migrării dinţilor după pierderea acestora

Complicaţiile care apar consecutiv migrărilor orizontale sunt: Carii; Depozite tartrice; Treme care retenţionează alimentele; Traumatizarea directă a papilei interdentare; Solicitarea individuală a dintelui în timpul masticaţiei.

Înclinarea dinţilor face dificilă inserţia protezelor mobile sau a lucrărilor conjuncte; prin înclinări se modifică înălţimea cuspizilor, ducând la apariţia contactelor premature şi a interferenţelor în IM şi RC.

Migrarea cu inclinare (basculare): a – initial, b – dupa extractie

Migrarea prin translatie:a – initial ; b – dupa extractie

b. Migrări verticale - se produc la dinţii antagonişti spaţiului edentat.

Se clasifică în:

• Egresiunea (migrarea dinţilor împreună cu procesul alveolar); apare la dinţii cu parodonţiul sănătos, iar coroana clinică nu-şi modifică dimensiunea iniţială. În urma egresiunii, dinţii migraţi pot veni în contact cu mucoasa crestei antagoniste, iar tratamentul protetic se face după extracţia dinţilor migraţi şi chiar remodelarea chirurgicală a alveolelor acestor dinţi.

Egresiunea dentară.

• Extruzia (migrarea dinţilor fără procesul alveolar) apare la dinţii cu parodonţiul afectat şi se produce mai repede ca egresiunea. Coroana clinică devine mai mare decât cea anatomică.

Extruzia dentară

Consecinţele migrării verticale sunt: • Denivelarea planului de ocluzie cu apariţia contactelor premature şi a

interferenţelor, odată cu pierderea timpurie a molarilor de şase ani, care erup slab mineralizaţi.

• Dispariţia punctelor de contact interdentare.

A B Disfunctia ocluzală prin pierderea molarului de 6 ani:A - la maxilar; B – la mandibula

2. Manifestări parodontale in edentatia partiala

După extracţie, rădăcina dintelui vecin edentaţiei rămâne dezgolită pe o mare suprafaţă, ceea ce poate compromite dintele. Papila interdentară, nemaifiind protejată de punctul de contact, suferă traumatisme directe în timpul masticaţiei, iar involuţia ei poate merge până la atrofia completă.

Modificările parodontale la nivelul dinţilor migrati

Modificările parodontale datorate suprasolicitarii

3. Manifestări ocluzaleDin cauza migrării consecutive edentaţiei, apar contactele premature şi

interferenţele ocluzale, care fac ca dinţii să se întâlnească în alte raporturi decât cele echilibraţe. 4. Manifestări la nivelul crestelor alveolare

Atrofia crestelor edentate depinde de vechimea edentaţiei, cauza care a produs-o, felul extracţiei, vârsta pacientului, structura osului, felul antagoniştilor (dinţi naturali, proteze). 5. Manifestări de comportament

Starea de edentaţie este considerată de mulţi pacienţi ca o infirmitate gravă. Ideea purtării unei proteze mobile obsedează mai ales femeile, de aceea mulţi pacienţi refuză sau amână tratamentul, favorizând apariţia complicaţiilor.

Clasificarea edentaţiei Primele clasificări au numit edentaţiile astfel:• intercalate, în conditiile în care sunt delimitate la ambele capete de dinţi. Edentaţiile intercalate pot fi situate numai în regiunea frontală şi atunci sunt numite edentaţii frontale sau în regiunea laterala fiind numite edentaţii unilaterale când sunt situate numai intr-o parte sau bilaterale când sunt situate în ambele parti;• terminale, când edentaţia nu mai este delimitata distal de dinţi, putând fi uniterminale şi biterminale;• mixte sau combinate, rezultand din coexistenta situatiilor de mai sus.

Această clasificare, ca şi altele asemanatoare, sunt caracteristice şcolilor germane de stomatologie, dar nu incadreaza cu exactitate toate posibilitatile existente.

Edentaţie intercalata Edentaţie frontală Edentaţie unilaterala

Edentaţie bilaterala Edentaţie uniterminala Edentaţie biterminala

Edentaţie mixtă

Kennedy clasifică edentaţiile după topografia breşelor edentate

Aceasta clasificare are urmatoarele clase:

• clasa I cuprinde edentaţiile situate în ambele regiuni laterale ale arcadei, breşele fiind delimitate de dinţi numai mezial. Corespunde edentaţiei biterminale din clasificarea de mai sus;

• clasa a II-a cuprinde edentaţiile situate intr-o singura regiune laterala a arcadei, breşa fiind delimitata de dinţi numai mezial. Corespunde edentaţiei uniterminale;

• clasa a III-a cuprinde edentaţiile situate în ambele regiuni laterale ale arcadei, breşele fiind delimitate de dinţi atat mezial, cat şi distal. Corespunde edentaţiei uni şi bilaterale;

• clasa a IV-a cuprinde edentaţiile situate în regiunea frontală.

CL. I CL. II CL. III Cl. IV

La aceste patru clase principale, Kennedy a adaugat ulterior subclase determinate de numărul breşelor, pe care le-a numit „modificări”, exemplu clasa I cu 1 modificare sau clasa II cu 1 modificare, clasa III cu 1 modificare, clasa IV cu 1 modificare.

Edentaţie cl. I Kennedy cu o modificare Edentaţie cl. a II-a Kennedy cu o modificare

Edentaţie cl. a III-a Kennedy cu o modificare Edentaţie cl. a IV-a Kennedy cu o modificare

Applegate aduce modificări clasificarii lui Kennedy adaugand criteriului topografic şi elemente de fiziologie şi terapie protetică. Acest autor clasifica edentaţiile în 6 clase după localizarea breşelor, valoarea dinţilor stalpi şi tipul protezelor proiectate. De fapt, Applegate a pastrat clasificarea lui kennedy, dar a impartit clasa III în alte doua clase.

Astfel, dacă clasele I, II, IV Kennedy ramin identice, clasa III este o edentaţie laterala cu prezenta caninului pe care autorul o recomanda pentru tratament prin proteza mobilizabila, clasa V este o edentaţie laterala cu lipsa caninului, tratabila mobilizabil, iar clasa VI este o edentaţie laterala redusa care se trateaza prin proteza fixa. Clasificarea este cunoscuta sub numele Kennedy-Applegate.

Edentaţie Applegate Edentaţie Applegate Edentaţie Applegate

Kennedy clasa a III-a. Kennedy clasa a V-a. Kennedy clasa a VI-a.

O alta clasificare apartinand scolii anglo-saxone este cea a lui Kummer care are drept criteriu poziţia liniei croşetelor denumita şi Fulkrumline sau Kippline a autorilor germani şi care este linia care uneste croşetele situate pe dinţii stalpi. Aceasta clasificare este orientata după forma protezelor şi cuprinde:

clasa I, linia croşetelor este în diagonala fata de linia medio-sagitala a arcadei dentare;

clasa II, linia croşetelor este transversala fata de linia medio-sagitala a arcadei dentare;

clasa III, linia croşetelor este unilaterala, fara sa intretaie linia medio-sagitala a arcadei dentare;

clasa IV, linia croşetelor este bilaterala şi transversala, deci poligonala, situatie care ofera maximum de stabilitate protezelor parţiale. De obicei aceste edentaţii sunt insa rezolvate prin punti dentare.

O clasificare care ilustreaza foarte bine formele de edentaţii avand la baza criteriul topografic este cea a lui E. Costa. Aceasta clasificare foloseste următoarea terminologie:

edentaţie frontală, când lipsesc unii sau toti incisivii şi caninii ;

edentaţie laterala, când lipsesc dinţi din regiunea premolara şi molara, breşa fiind delimitata la ambele extremitati de dinţi restanţi. Poate fi edentaţie uni sau bilaterala;

edentaţie terminala, când lipsesc dinţii din regiunea premolara şi molara, breşa fiind delimitata numai mezial de dinţi restanţi. Poate fi uni sau biterminala;

edentaţie mixtă, când pe arcada dentară coexistă 2 sau 3 forme de breşe: frontală, laterala şi terminala;

edentaţie extinsa, când breşa intereseaza regiunea laterala şi regiunea frontală;

edentaţie întinsă sau subtotala când pe o arcada mai sunt prezenti 1-2 dinţi.

Edentaţie frontală Edentaţie laterala Edentaţie terminala

Edentaţie mixtă Edentaţie extinsa Edentaţie subtotala

Clasificarea lui E. COSTA

Diagnosticul edentaţiei se face incepand cu partea dreapta la maxilar şi se termina la mandibula în partea stanga, numind spatiile edentate. Astfel, în situatia alaturata care reprezintă mai multe breşe edentate (5) posibile pe un maxilar, trei în zonele laterale şi doua în zona frontală, avem o edentaţie latero, latero, fronto-, fronto, terminala. Linia de unire reprezintă linia mediană, favorizandu-se astfel numirea şi reprezentarea edentaţiei.

Edentaţie latero, latero, fronto - fronto, terminala maxilara